Săptămâna trecută, pe 11 aprilie, s-au împlinit 10 ani de la manşa retur a semifinalei dintre Audi ETO Gyor şi Oltchim Rm. Vâlcea, din Liga Campionilor, „cântecul de lebădă” al acelei echipe de legendă. Învinsă cu 24-22 în România, într-un meci care a avut loc la Bucureşti (nu în Sala Traian!), formaţia antrenată la vremea respectivă de danezul Jakob Vestergaard (principal), Steluţa Luca şi Mette Klit (secunzi) a făcut o partidă fantastică în Ungaria, la Veszprem.
Din păcate, deşi au condus şi cu şase goluri în repriza secundă 22-16, 23-17 şi 24-18 (între minutele 49-51), vâlcencele au cedat pe final şi au câştigat doar cu 25-24, diferenţă insuficientă pentru a accede în ultimul act al competiţiei supreme de pe continent. La două luni după acel meci, sponsorul principal, Combinatul Oltchim, a decis să sisteze finanţarea pentru clubul vâlcean, iar echipa s-a desfiinţat.
În acel ultim sezon, pentru Oltchim Rm. Vâlcea au evoluat handbaliste de renume la nivel mondial. Astfel, din lot au făcut parte, printre altele, Paula Ungureanu, Silvia Navarro, Amandine Leynaud (portari), Iulia Puşcaşu, Iulia Managarova, Ada Nechita, Ramona Farcău (extreme), Oana Manea (pivoţi), Katarina Bulatovic, Alexandrina Barbosa, Allison Pineau, Adina Meiroşu, Cristina Neagu, Marija Jovanovic (interi) şi Aurelia Brădeanu (conducător de joc).
Anul acesta, pe 18 martie, în pauza meciului pe care SCM Rm. Vâlcea l-a disputat pe teren propriu cu Nykobing Falster, în manşa tur a sferturilor Ligii Europene, oficialii din Sala Traian au organizat o frumoasă festivitate dedicată Oltchim-ului. Cu câteva excepţii, evenimentul a fost onorat de prezenţa tuturor handbalistelor care au făcut parte din echipa de legendă a Vâlcii într-un sezon important (2006-2007), când s-au cucerit Cupa Cupelor şi Trofeul Campioanelor, cu Gheorghe Tadici la timonă.
Prin succesul obținut sâmbăta trecută în Norvegia, contra echipei Sola HK (38-34), SCM Rm. Vâlcea e deja cu un picior...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe