Săptămâna trecută, potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, instituţia condusă de ministrul Adrian-Ioan Veştea a anunţat că s-au semnat contractele de finanţare pentru 54 de noi proiecte prin programul „Anghel Saligny”. Astfel, printre investiţiile „validate” de această dată de Guvern se numără şi două ale administraţiilor publice din Vâlcea. Ambele aparţin Primăriei Râmnicului, care a obţinut 4.670.755,25 de lei pentru proiectul „Amenajare sens giratoriu strada Copăcelu, km. 189+700” şi 5.756.413,28 de lei pentru „Arteră de circulație între Splaiul Independenței și strada Morilor inclusiv pod peste râul Olănești”.
Luna trecută, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a anunţat că a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru o investiţie de anvergură finanţată prin programul „Anghel Saligny”. În acest sens, a fost vorba de extinderea reţelei de gaze naturale în municipiu, pe încă 32 de kilometri, un proiect pentru care adminstraţia locală a obţinut o finanţare de peste 27 de milioane de lei de la Guvern. Edilul a precizat că sunt vizate 53 de străzi, din cartierele Copăcelu, Căzăneşti, Râureni, Stolniceni, Goranu, Dealul Malului, Aranghel, Poenari, Ostroveni şi Troianu.
Miercuri, 9 aprilie, primarul Mircia Gutău a semnat contractul de achiziție pentru 15 microbuze electrice și 15 stații de încărcare...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe