marți, aprilie 14, 2026
Diverse

1,5 milioane lei se investesc în localitatea Muereasca, în educație și spații de agrement pentru copii

585Vizualizari

Primarul Ion Ungureanu a anunțat că două investiții mari se vor realiza în perioada următoare în localitatea Muereasca, în creșterea calității educației, dar și pentru agrementul copiilor. Este vorba de două locuri noi de joacă (pentru care a fost accesată finanțare pe AFIR, în valoare de 720 mii lei), precum și de dotarea unităților de învămâmânt. Spațiile de joacă vor fi amplasate lângă sediul primăriei și lângă grădinița din satul Andreești. Am obținut fonduri și pentru dotarea cu mobilier (bănci, catedre) și echipamente IT (table inteligente, laptopuri, videooproiectoare, sisteme audio, ochelari virtuali, plus materiale didactice și dotarea laboratoarelor existente), dar și echipamente sportive la celor două școli și celor trei grădinițe din Muereasca. Investiția are valoare de 800 mii lei, banii fiind accesați pe PNRR. Partea noastră de contribuție este de aproximativ 100 mii lei. În localitate, avem 182 de copii cărora vrem să le oferim cele mai bune condiții”, a explicat primarul din Muereasca, liberalul Ion Ungureanu.