Administrație

180 de vârstnici din localitatea Măciuca vor avea servicii medicale gratuite și o masă caldă. Mugur Mărcoianu vrea să obțină fonduri europene și pentru locuințe pentru medici și cadre didactice

1.9KVizualizari
Primarul Mugur Mărcoianu a reușit, în ultimii ani, să obțină fonduri importante, pentru creșterea calității vieții cetățenilor din localitatea Măciuca. Una dintre cele mai mari investiții care va fi dată în folosință, cel mai probabil, spre toamnă, este centrul de îngrijire a persoanelor vârstnice. „Lucrările sunt în grafic. Sunt convins că ne vom încadra în termenul de finalizare, care ar fi luna august. Aici, vor servi o masă caldă și vor avea servicii medicale de cea mai bună calitate aproximativ 180 de bătrâni. În cadrul centrului, vor fi, de fapt, trei tipuri de servicii: de zi, pentru îngrijire la domiciliu și cantină. Bineînțeles, va trebui să angajăm și personal de specialitate. De asemenea, sala de sport cu 102 locuri este o altă investiție pe care o avem în derulare. În curînd, vom demara și lucrările de modernizare a dispensarului din satul Oveselu. Am reușit să accesăm fonduri pe diverse programe europene. Bineînțeles, așteptăm finanțare și pe Programul Național «Anghel Saligny». Este vorba de introducerea rețelei de canalizare – prioritatea zero a administrație locale. De asemenea, prin Programul Național de Reziliență și Redresare, vrem să construim și locuințe de serviciu pentru medici și cadre didactice. Valoarea pe care o putem obține este de 300 de mii de euro”, a anunțat liberalul Mugur Mărcoianu, primarul localității Măciuca.