Diverse

2 milioane de lei vor fi investite în modernizarea învățământului școlar și preșcolar din Berbești

1.38KVizualizari

Primarul Milorad Cumpănășoiu caută soluții pentru ca, din luna septembrie, și elevii de liceu din Berbești să primească o masă caldă după orele de curs. Acest program se aplică deja pentru cei din clasele primare și gimnaziale, încă de la începutul anului,. “Încercăm să găsim o sursă de finanțare pentru asta. Ar fi vorba de încă 300 de elevi. E adevărat, sunt eforturi foarte mari pentru administrația locală, dar copiii și părinții sunt foarte mulțumiți de acest program. Am accesat de curând un alt proiect, privind utilarea sălilor de clasă a liceului și școlilor gimnaziale, cu bănci și echipamente moderne. Valoarea investiției este de aproximativ 2 milioane de lei și include, printre altele, amenajarea unui laborator de informatică nou, achiziționarea de echipamente IT, table inteligente, mobilier nou, dotarea laboratoarelor tehnice, laptop-uri și multe alte tehnologii de ultimă generație, necesare în susținerea actului educațional la un nivel cât mai înalt. Practic, vom pune la dispoziția cadrelor didactice și a elevilor tot ceea ce au nevoie pentru un învățământ de calitate. Prin aceste investiții, încercăm să reducem pe cât de mult posibil abandonul școlar – o realitate dureroasă cu care ne confruntăm, să creștem rata de absolvire a învățământului obligatoriu și să realizăm mai ușor tranziția către nivelurile superioare de învățământ. Mulți dintre copii au posibilități financiare reduse, provin din familii monoparentale sau sunt în grija bunicilor ori a tutorilor”, a explicat primarul Milorad Cumpănășoiu.