Într-un comunicat de presă, conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea a scos în evidenţă numeroasele investiţii pe care le-a realizat în ultima perioadă pentru copiii cu nevoi speciale. „Ne apropiem de final cu lucrările de reabilitare a clădirii Complexului de servicii comunitare din Râmnicu Vâlcea, o investiție realizată de CJ Vâlcea, cu fonduri europene. Investim aici circa 1,6 milioane de euro într-un spațiu modern de care vor beneficia aproximativ 270 de copii cu probleme speciale din județul Vâlcea. În cadrul proiectului, s-au realizat lucrări de reabilitare termică a clădirii, de refacere a sistemului de încălzire și de iluminat, iar în prezent se lucrează la finisajele interioare. De curând, am finalizat lucrările de modernizare a Căminului Măciuca și la fel vom proceda și cu alte clădiri aflate în subordinea DGASPC Vâlcea, cum ar fi Școala Profesională Specială Bistrița sau Centrele de la Băbeni, Lungești și Zătreni, pentru modernizarea cărora urmărim atragerea de bani europeni”, au transmis reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea.
FC Oltenia este unul dintre cele mai puternice cluburi de copii și juniori din Vâlcea, cu rezultate deosebite obținute în...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe