Diverse

296 de ghiozdane full echipate, pentru toți copiii din Alunu. Birăruți a obținut și 5 milioane de euro, pentru apă și canal!

1.97KVizualizari

Primarul Cristian Birăruți le-a făcut o surpriză deosebită tuturor copiilor din Alunu, cu prilejul startului noului an școlar. Astfel, conducerea administrației locale a dăruit 296 de ghiozdane full echipate, atât celor de la grădiniță, cât și elevilor. Plus că, de luna aceasta, toți vor învăța în condiții de top, după ce au fost modernizate școala și grădinița.

Este o bucurie mare să investim în educație. Copiii au nevoie de un cadru modern, unde să-și desfășoare activitatea pe timpul orelor. Inclusiv părinții au fost surprinși de ceea ce am reușit să facem. Tot zilele trecute, am primit o nouă veste foarte bună.  5 milioane de euro vor fi investite în localitatea noastră, pentru introducerea a 11,5 kilometri de canalizare, o stație nouă de epurare a apelor menajere, o uzină pentru asigurarea apei de calitate, plus o aducțiune. Vrem să facem multe lucruri frumoase și utile pentru comunitate. După ani buni în care am făcut documente, acum, începem să culegem roadele și să realizăm tot ceea ce ne-am propus„, a explicat primarul PSD din Alunu, Cristian Birăruți.