3 transferuri – la Viitorul Budești. Urmează și altele TOP!
Vlad Roșianu (Păușești-Măglași), Ștefan Popa (de la FC Păușești-Otăsău) și Alin Viorel (“Nana”, de la Lotru Brezoi) sunt primele trei transferuri făcute de Viitorul Budești, în perspectiva returului Ligii a IV-a. Sâmbătă viitoare, echipa antrenată de Alin Bunescu (foto) va disputa un amical de top, contra echipei de Liga a II-a, Viitorul Șelimbăr, pe stadionul din Sibiu. “Vrăjeală” este bun prieten cu antrenorul Beza, care a fost și la CSM Rm. Vâlcea și, astfel, s-a concretizat acest joc de mare anduranță. “În ceea ce privește plecările, nu sunt neapărat nume mari. Au plecat cei care oricum nu prea mai veneau în ultimele etape, din motive variate. Vom pune accent pe două antrenamente pe săptămână, fie la Budești, fie pe sintetic. Vrem să mai aducem jucători, pe toate posturile deficitare! Este vorba de jucători cu experiență în ligile superioare. Dacă tot facem transferuri, e important să ne ajute în revitalizarea activității noastre”, a precizat Lucian Briceag, oficialul clubului Viitorul Budești.




