Diverse

33 de persoane au fost izolate în centrele de agrement care se află în administrarea DSTJ Vâlcea

807Vizualizari
La începutul epidemiei de coronavirus, autorităţile judeţene au anunţat că, pentru izolarea persoanelor, vor fi puse la dispoziţie şi cele trei centre de agrement care se află în administrarea DSTJ Vâlcea. Potrivit directorului instituţiei, Bogdan Marinescu, este vorba de Cozia (70 de locuri disponibile), Căciulata (50 de locuri) şi Brădişor (25 de locuri). După un calcul simplu, acestea au o capacitate totală de 145 de locuri. Până în prezent, doar la Cozia şi Brădişor au fost izolaţi vâlcenii întorşi de peste hotare. „Ca şi în alte judeţe, şi centrele de agrement ale DSTJ Vâlcea au fost folosite de autorităţi pentru a-i caza pe cei reveniţi din afara ţării. De la debutul perioadei de criză, am avut 18 persoane la Cozia, care între timp au ieşit din perioada de restricţie. În prezent, mai sunt încă 15 la Brădişor, acestea intrând la izolare chiar săptămâna trecută”, a dezvăluit Bogdan Marinescu.
Aşa cum se cunoaşte, decontul zilnic din partea Guvernului pentru fiecare persoană aflată în carantină este de 300 de lei (din care 230 sunt pentru cazare şi 70 pentru hrană şi apă). Banii intră în bugetele administraţiilor publice locale, în speţă ale oraşului Călimăneşti şi comunei Mălaia.
Foto: Centrul de Agrement Cozia