Fotbal

4 handbaliste de la SCM Rm. Vâlcea, printre cele mai bune din Liga Florilor. La alcătuirea topului, s-a ţinut cont de voturile antrenorilor

906Vizualizari
Zilele trecute, ProSport a realizat un top al celor mai bune jucătoare din Liga Florilor, din campionatul 2019-2020. Aşa cum se cunoaşte, sezonul tocmai a fost suspendat de FRH, din cauza pandemiei de Covid-19, fără a se mai acorda titlul naţional. Pentru stabilirea premiantelor, au votat toţi cei 14 antrenori ai echipelor din întrecerea internă, printre care s-a numărat şi Ion Crăciun, de la Corona Braşov. Formaţia de la poalele Tâmpei a fost retrogradată din Liga Florilor în iarnă, din cauza folosirii unor tratamente interzise pentru componentele lotului. Altfel, şi-au mai exprimat opiniile în ancheta ProSport tehnicienii Florentin Pera, Adrian Vasile, Costică Buceschi, Ovidiu Mihăilă, Neven Hrupec, Horațiu Pașca, Alexandru Weber, Gheorghe Tadici, Bogdan Burcea, Victorina Bora, Carmen Amariei, Alin Bondar şi Gheorghe Covaciu.

„Stranierele” Alicia Fernandez Fraga, Marta Lopez Herrero şi Asma Elghaoui, cele mai bune pe posturile lor

În ierarhiile pentru fiecare post în parte, SCM Rm. Vâlcea a avut trei jucătoare care au terminat pe primul loc, în urma voturilor celor 14 antrenori din Liga Florilor. Astfel, în echipa ideală a sezonului au pătruns trei „straniere” ale grupării din Sala Traian, în acest caz fiind vorba de vicecampioanele mondiale Alicia Fernandez Fraga (centru), Marta Lopez Herrero (extremă dreapta) şi de Asma Elghaoui (pivot).
Campioana României din sezonul 2018-2019 putea să mai aibă încă o premiantă, Mireya Gonzalez Alvarez (inter dreaptă), dar spanioaloica pierdut la „mustaţă” duelul cu tânăra vâlceancă Alina Ilie (24 de ani), care evoluează la SCM Gloria Buzău. Ambele au obţinut câte 7 voturi din partea antrenorilor, următorul criteriu de departajare stabilit de ProSport fiind opţiunea selecţionerului Bogdan Burcea (de la SCM Craiova), care a optat pentru jucătoarea româncă.

Iberica Mireya Gonzalez Alvarez, desemnată neoficial, cea mai bună jucătoare străină din Liga Florilor

Tot cu această ocazie, ProSport a stabilit şi topul celor mai bune cinci jucătoare din Liga Florilor, în care s-a ţinut cont, de asemenea, tot de voturile antrenorilor din campionatul intern de handbal feminin. Pentru alcătuirea acestei ierarhii, tehnicienii au ales câte trei jucătoare, într-o ordine anume, acestea primind câte 4 puncte (pentru locul 1), 2 (pentru locul 2) şi, respectiv, 1 punct (pentru locul 3).
Cea mai votată handbalistă a fost, aşa cum era de aşteptat, Cristina Neagu, care s-a regăsit printre opţiunile tuturor celor 14 antrenori, astfel că a adunat 43 de puncte la final şi a fost desemnată MVP-ul Ligii Florilor, la finele sezonului 2019-2020. În ediţia trecută, trofeul ProSport rezervat celei mai bune jucătoare din Liga Florilor a fost adjudecat de portăriţa Yuliya Dumanska, în 2018 – tot de Cristina Neagu, iar în 2017 – de Cristina Laslo.
În acest an, pe următoarele poziţii, graţie „zestrei” de puncte acumulată din voturile celor 14 antrenori, s-au clasat Valentina Ardean-Elisei (Gloria 2018 Bistriţa), Mireya Gonzalez Alvarez (SCM Rm. Vâlcea), Cristina Laslo (Corona Braşov) şi sârboaica Andrea Lekic (CSM Bucureşti). În aceste condiţii, Iberica Mireya Gonzalez Alvarez (FOTO) poate fi desemnată până la urmă, neoficial, cea mai bună „stranieră” din Liga Florilor.

Cele mai bune handbaliste din Liga Florilor din sezonul 2019-2020, conform opţiunilor antrenorilor:

• Portar: Denisa Dedu (CSM Bucureşti)
• Extremă stânga: Nicoleta Dincă (Gloria 2018 Bistriţa)
• Inter stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti)
• Centru: Alicia Fernandez Fraga (SCM Rm. Vâlcea)
• Inter dreapta: Alina Ilie (SCM Gloria Buzău)
• Extremă dreapta: Marta Lopez Herrero (SCM Rm. Vâlcea)
• Pivot: Asma Elghaoui (SCM Rm. Vâlcea)
• Apărătoare: Linnea Torstensson (CSM Bucureşti)
• Jucătoare Under 23: Alexandra Severin (HC Zalău)