Fotbal Diverse

60 cei mai buni fotbaliști din Vâlcea vor lupta la Drăgășani, contra selecționatelor Doljului

1.3KVizualizari
Joi, 2 iunie, de la ora 16.00, pe Stadionul „Municipal” din Drăgășani, se vor disputa meciurile selecționatelor județene din Vâlcea și Dolj, la categoriile de vârstă Under 11, Under 12 și Under 13. În total, 120 de jucători (câte 40 din ambele județe, la fiecare categorie) vor lupta în prima manșă. Returul va avea loc pe 5 iunie, la Craiova. Gicu Deaconescu (coordonatorul loturilor județene ale Vâlcii, împreună cu Narcis Enăchescu), a explicat care este rolul acestei acțiuni organizate de FRF.
„Din 40 de fotbaliști de la fiecare categorie de vârstă care vor fi cooptați în această dublă manșă, cei mai buni 20 vor fi aleși de antrenorul federal. Apoi, selecționatele Doljului și ale Vâlcii vor avansa într-o etapă superioară. Și tot așa, până când vor fi aleși cei mai buni 20 de jucători din țară, la fiecare categorie de vârstă. Rolul acțiunii este de a forma loturile naționale, bineînțeles. Mi-aș dori ca, pe viitor, selecționatele Vâlcii să aibă mai multe meciuri bune, ca să crească în valoare (la Craiova, Cluj, București), astfel încât cei mai talentați copii să prindă experiență. Bineînțeles, e nevoie și de sprijin financiar. Vom căuta soluții pentru asta”, a declarat Gicu Deaconescu, responsabil de coordonarea selecționatelor județului, alături de Narcis Enăchescu.