duminică, aprilie 14, 2024
Sporturi

750.000 lei, de la CJ Vâlcea, pentru sportul de performanță!

147Vizualizari
În şedinţa de vineri, 29 martie, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat alocarea sumei de 750.000 de lei pentru sprijinirea financiară a sportului la nivel local. Potrivit preşedintelui CJV, Constantin Rădulescu, proiectul se referă în principal la susţinerea echipei de handbal feminin SCM Rm. Vâlcea şi a fotbalului de performanţă din Zăvoi, dar totodată au fost repartizate fonduri şi pentru celelalte trei echipe vâlcene din Liga a III-a.
„Așa cum am procedat în fiecare an, și în 2024, alocăm fonduri pentru susținerea sportului vâlcean. Noi, Consiliul Judeţean Vâlcea, susținem nu doar baschetul și celelalte secții din cadrul CS Vâlcea 1924, ci alocăm bani și localităților în care se face sport de performanță. Astfel, în şedinţa CJ Vâlcea de vineri, 29 martie, am aprobat alocarea municipiului Râmnicu Vâlcea a sumei de 600.000 de lei, pentru susținerea echipei de handbal SCM Râmnicu Vâlcea și a fotbalului de performanță. De asemenea, în baza contractului de asociere cu localitățile Horezu, Călimănești și Dăești, acestea vor primi câte 50.000 de lei fiecare, bani care vor merge către cluburile locale de fotbal care activează la nivelul Ligii a III-a”, a dezvăluit preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, pe Facebook.