Diverse

A terminat pe locul 4 în prima ligă, dar sacrificiile au fost uriașe: 7 dintre titulari au avut mari probleme medicale…

1.01KVizualizari

Chimia 1973 Rm. Vâlcea a reușit performanța de a termina pe locul 4 actuala ediție a Ligii a IV-a. Gabriel Glodeanu, oficialul clubului, a mărturisit că rezultatul este cu adevărat o performanță, în condițiile în care mai bine dintre jumătate dintre titularii săi au trecut prin probleme medicale grave. El le-a mulțumit însă celor care au intrat pe teren în momentele dificile și au adus puncte importante în clasament…Cum a fost returul campionatului pentru noi?! Sincer, DEZASTRUOS… Nu ca rezultate, ci pentru că jucătorii noștri au avut mult de suferit. Portarul titular, Darius Tudose, s-a operat de apendicită, la 16 ani și a lipsit aproape 3 luni… Adi Terteci, s-a operat la piciorul stâng, urmează și la dreptul… A lipsit tot returul! Cosmin Băița nu a jucat două luni, din cauza unei rupturi musculare. Ciprian Vlădoi, golgheterul nostru din ultimii ani, a absentat aproape tot returul, tot din cauza unei operații. Târbujaru a avut ceva probleme familiale și a fost alături de noi la doar 2-3 meciuri. De asemenea, Bobi Oprea s-a accidentat, după care a plecat din țară. Toți au fost titulari incontestabili! Cătălin Duminică, un atacant pur sânge, a avut mari probleme la inghinali și nu a jucat prea mult în retur… Plus că avem și alți jucători care lucrează în București, am mai avut și suspendări. Dar, una peste alta, am terminat pe locul 4… E clar că, pentru sezonul viitor, vom mai face câteva transferuri. Vrem să rămânem pe primele locuri în clasament! Chimia va rămâne o forță în județ…”, a declarat Gabriel Glodeanu, reprezentantul echipei Chimia 1973 Rm. Vâlcea.