AFC Băbeni – încă 3 puncte! Ștefan Bîzîc și-a recompensat jucătorii! Emil Zaharoiu și colegii săi au trei jocuri de FOC!
AFC Băbeni a învins-o cu scorul de 2-1 pe Viitorul Budești, în partida disputată în sâmbăta Paștelului. David Vladu, cu un super-șut de la 30 de metri și Emil Zaharioiu (eroul de serviciu) au reușit să marcheze pentru echipa coordonată de președintele Florentin David. “Domnul primar Ștefan Bîzîc, suporterii, toți cei care sunt alături de noi sunt foarte mulțumiți de ceea ce am realizat în acest an. Era păcat pentru rezultatele de până acum să nu câștigăm și cu Viitorul Budești. Adversarii au deschis scorul, dar am controlat partida până la final. Am avut minim 100 de persoane care au văzut meciul nostru. Și la partida cu Păușești, am avut full… Important e că s-a creat o emulație, o chestie frumoasă în jurul clubului nostru. De Paște, jucătorii au primit o geantă sport cu produse tradiționale. Mulțumim domnului primar ștefan Bîzîc pentru implicare. Ne așteaptă alt joc, la Păușești-Măglași, după care FC Păușești-Otăsău vine la noi acasă. Apoi, ne vom deplasa la Călimănești. Dăm totul, în speranța că vom reuși să obținem rezultate OK, ținând cont de adversari”, a precizat Florentin David.




