Diverse

ACS Măciuca – la doar 1 meci de a fi vicecampioană de iarnă

393Vizualizari

Oltețul Zătreni a condus cu 1-0, la pauză, printr-un gol marcat în minutul 12 al partidei disputate pe teren propriu, cu CS Măciuca. La reluarea partidei, oaspeții au reușit să întoarcă rezultatul și să marcheze de patru ori. „A fost o primă repriză destul de modestă pentru noi. În a doua parte a întâlnirii, ne-am revenit, am dominat și chiar am mai avut și 4-5 ocazii uriașe, în afară de cele patru goluri. Pentru noi, au înscris: Nicu Cosmin, minutul 52, cu o execuție de la 18 metri, la colțul lung. Apoi, Lucian Munteanu a dus scorul la 2-1, Casian Horumbă afăcut 3-1, iar Ion Ionescu, după o frumoasă preluare, a stabilit rezultatul final: 4-1. Sincer, toate 4 goluri ale noastre au fost foarte frumoase. Ne-au lipsit 5 jucători importanți în acest joc. Este vorba de Neculai Grecea, Alex Ucă, Nicu Vlad, Iulian Săndulescu și Marius Gavrilescu. Suntem pe locul 2 în clasament, la doar 1 punct de Făurești. Vrem să fim vicecampioni de iarnă… A fost un tur campionat foarte bun pentru noi, cu o atmosferă foarte plăcută. E clar că vom avea o petrecere foarte faină înainte de sărbători. Mereu a fost ceva fain”, a precizat Dragoș Preda, reprezentantul clubului ACS Măciuca.