ACS Măciuca, strategie corectă pentru viitorul sezon!
Liderul a făcut instrucție pe teren propriu! ACS Măciuca s-a impus categoric în fața celor de la Zorile Scundu, scor 6-1, într-o partidă controlată de la un capăt la altul de băieții antrenați de Dan „Blondu”. Spectacolul ofensiv al gazdelor a fost asigurat de șase marcatori diferiți: Ionuț Mazilu, Neculai Grecea, Gabriel Tudora, Lucian Munteanu, Cosmin Zet și Dragoș Boldici. Deși la pauză scorul era un strâns 2-1, repriza secundă a fost un monolog complet al liderului. „A fost un meci pe care l-am controlat total. Remarcăm sprijinul conducerii, al primăriei, al sponsorilor și efortul întregii echipe. Matematic suntem deja promovați în Liga a V-a”, a declarat oficialul clubului, Dragoș Preda. Deși echipa domină campionatul, conducerea din Măciuca rămâne cu picioarele pe pământ și anunță o strategie bazată pe stabilitate financiară, fără pași mai mari decât le este, deocamdată, plapuma. Astfel, lotul actual va fi păstrat în proporție mare, urmând să fie aduse doar 3-4 achiziții noi. „Nu suntem interesați, deocamdată, să mergem și mai sus. Cu cât urci, cu atât cresc și cheltuielile. Liga a V-a este ceea ce ne-am dorit! ”, a tranșat Preda.




