miercuri, septembrie 16, 2026
Diverse

ACS Olanu – primul loc în clasament! ⚡🎇Narcis Tomescu sperie deja adversarii: 10 goluri, după 4 etape!💪💪💪

900Vizualizari

ACS Olanu are un start de sezon impecabil, cu 12 puncte acumulate, adică, maxim, după 4 etape desfășurate în Liga a V-a. Narcis Tomescu (3) și Radu Monceanu au marcat pentru lidera ligii, în succesul cu scorul de 4-1 cpnsemnat contra celor de la Oltul Ionești. Narcis Tomescu este cel mai bun marcator din județ la ora actuală. Potrivit oficialilor clubului, el a ajuns deja la 10 boabe”. 

Narcis e Narcis! El a jucat la Liga a II-a, deci, știe bine cu mingea, iar Liga a V-a nu mai are niciun secret pentru el. Ionești ne-a dat gol de la jumătatea terenului. L-a surprins pe portarul nostru ieșit! Runda următoare, mergem la Viitorul Voicești. Suntem pe locul I în clasament, la egalitate de puncte cu Topologul Galicea, dar un golaveraj mai bun. Sperăm să nu avem jucători suspendați sau accidentați, pentru că, altfel, ne va fi mult mai greu. În vară, am făcut doar 3 transferuri! Am considerat că nu e nevoie de prea mulți jucători noi, ca să menținem nucleul. Oricum, campionatul de abia a început. Nu trebuie să ne entuziasmăm că suntem pe locul I! Să nu uităm că și sezonul trecut am stat o perioadă lungă pe primul loc, dar nu am reușit să promovăm. Ca o paranteză, atunci am pierdut pe bandă rulantă pentru că l-am avut pe Narcis Tomescu suspendat 6 etape… Deci, important e să fim serioși, concentrați, să dăm maxim, pentru că doar așa putem să ajungem acolo unde ne dorim: Liga a IV-a. Felicităm toată echipa, de la linia de fund și până la atac. Toți sunt uniți si vor maxim. Toti au lupta pentru cele 12 puncte obținute! ”, a declarat conducerea clubului ACS Olanu.