ACS Orlești s-a întors victorioasă și de la Șușani. 🤙E pe 2 în L5 și are derbi acasă, cu ACS Olanu!🎇
ACS Orlești a avut 1-0, la CS Șușani, prin golul marcat de Bogdan Avram, încă din minutul 3. Cristian Manea a făcut 2-0, până la pauză, pentru echipa coordonată de Bogdan Tudor. “Apoi, a fost 2-1, pentru adversari. Alex Rădulescu a majorat avantajul pentru noi, la 3-1, iar rezultatul final a fost stabilit în ultimele minute: 3-2! Am primit două goluri pe greșeli individuale. A fost un meci de care pe care. Șușani are echipă bună. Acolo nu vor câștiga prea multe echipe. Suntem pe locul 2 în clasament, la egalitate de puncte cu ACS Olanu. Etapa viitoare, adică, duminică, la ora 11.00, vom juca chiar cu Olanu, pe teren propriu. Invităm suporterii să fie alături noi! Felicit echipa, pentru dăruire, dar și pe adversari, pentru fair-play. E frumos la Orlești! Avem echipă bună, atmosferă de top, iar totul merge spre mai bine! Ne bucurăm pentru asta. Nu mai sunt echipa slabe în Liga a V-a. De aia, e o diferență mică de puncte între locul 1 și locul 9. Ca să nu ai surprize, trebuie să fii concentrat meci de meci, să dai totul pe teren”, a precizat Bogdan Tudor, oficialul clubului ACS Orlești.