Diverse

Adi Drăghici, nepotul primarului din Roești, a marcat primul său gol pentru Comerțul!⚽⚽⚽

1.17KVizualizari

Comerțul Roești a reușit să obțină prima victorie din acest sezon, scor 2-1, pe teren propriu, cu Alutus Sălătrucel. Echipa reprezentată de Cătălin Mătulescu a marcat prin Alex Mosoreanu – care a dat un supergol de la 20 de metri și prin Adrian Drăghici, nepotul primarului din Roești, Gheorghe Drăghici. Acesta a avut junioratul la CSM Rm. Vâlcea și promite să facă meciuri cât mai bune sezonul acesta. „Sincer, mi se pare că avem un campionat mult mai puternic. Sunt echipe foarte tari, precum Olanu, Pietrari, P. Măglași și nu numai, care s-au întărit mult pentru a obține rezultate bune. Deci, misiunea noastră va fi mult mai grea. Noi încercăm să ținem ritmul, mai ales că nu dăm salarii sau prime de joc. La Roești, fotbalul se face pe prietenie, iar asta e regula de bază! Dedicăm victoria contra celor de la Sălătrucel lui Nicolae Enache, care, duminică, 10 septembrie, a împlinit 29 de ani„, a precizat Cătălin Mătulescu, oficialul echipei Comerțul Roești.