vineri, martie 5, 2021
Fotbal Diverse

Adi Olaru, fotbalist vâlcean stabilit în Germania, lângă Dortmund: Aici, nu poartă nimeni mască decât în magazine! Dar lumea face sport, iar parcurile sunt pline de oameni care aleargă

539Vizualizari
Adrian Olaru, jucător legitimat (încă) la Foresta Malaia, lucrează de aproape trei ani  în Germania, lângă Dortmund. El a precizat că, deși există unele restricții în ceea ce privește răspândirea virusului COVID-19, totuși, lumea nu poartă mască decât atunci când intră în spații închise ori în locuri aglomerate. Însă, peste tot, există un cult mare al practicării sportului individual, prin parcuri ori alte locuri. „Mie îmi pare rău că toți cei care lucrăm în străinătate am vrea să revenim în țară de sărbători. Doar că, dacă vor exista restricții dure, nu cred că se va mai întoarce prea multă lume acasă. Sincer, avem tradiții foarte frumoase, pe care cu toții din afară vrem să le retrăim. Aici, în Germania, toată lumea face sport și poartă măști doar când intră în magazine. Sincer, nu e atât de mare paranoia ca în România. Urmăresc mult ceea ce se întâmplă și în țară și vorbesc des cu prieteni ai mei, care sunt dezamăgiți de regulile exagerate ale autorităţilor. Sincer, aici, se lucrează chiar mai mult în pandemie decât înainte. Totul merge bine, exceptând unele domenii, bineînțeles. În România, sportul trebuie să fie lăsat să continue, acolo unde se poate. În ceea ce priveşte fotbalul, sper să mă legitimez la o echipă locală. Am jucat aici și am reușit să mă comport chiar bine. Simțul golului nu se uită niciodată!”, a spus Adrian Olaru.