duminică, aprilie 11, 2021
Fotbal Național

Adi Popa (antrenor la Viitorul Dăeşti) a dezvăluit strategia pe care o adoptă în relația cu jucătorii cu experiență

329Vizualizari
Adrian Popa a antrenat, până acum, mulți jucători cu o mare experiență la nivel național, precum Cristian Munteanu, Gabriel Precup, Ciprian Dinu, Mansour Gueye, Florin Costea şi alţii. De fiecare dată, el a reușit să câștige rapid încrederea colegilor din teren, pe care îi tratează în mod egal, indiferent de nivelul la care au jucat sau de vârstă.
„Sincer, ceea ce contează cel mai mult este să existe un respect reciproc, între toți jucătorii. Asta am avut mereu în vedere, să comunicăm la fel de bine cu juniorii, precum o facem cu cei cu multă experiență în fotbal. Eu nu am favoriți… Pentru mine, toți primesc aceeași șansă și trebuie să muncim cot la cot pentru a ne atinge obiectivul. Am avut câteva sincope în amicalele de până acum, dar important e că devenim mult mai siguri pe noi, de la o săptămâna la alta”, a spus Adi Popa, antrenor-jucător la Viitorul Dăești.