miercuri, iulie 28, 2021
Fotbal Național

Adi Popa, după partida cu CSC Dumbrăviţa (2-1): „Sunt bucuros că am marcat două goluri, dar meritul pentru această victorie e al tuturor jucătorilor”

359Vizualizari

Week-end-ul trecut, Flacăra Horezu a reuşit să obţină o nouă victorie în Liga a III-a, în faţa echipei CSC Dumbrăviţa, cu scorul de 2-1, pe teren propriu. Cele trei puncte sunt o gură importantă de oxigen pentru „olari”, după rezultatele nefaste din ultima perioadă. Iar succesul în faţa formaţiei timişene are rolul de a-i trezi la viaţă pe fotbaliştii echipei din oraşul administrat de primarul Nicolae Sărdărescu, care dispune de unul dintre cele mai mari bugete din Seria a IV-a.
„Am revenit pe făgaşul normal! E o victorie foarte importantă pentru noi, de care aveam mare nevoie. E bine că am câştigat şi am regăsit drumul spre succes! Am întâlnit o echipă bună, cu siguranţă, de prima jumătate a clasamentului, care e alcătuită din mulţi jucători de calitate şi are un antrenor valoros pe banca tehnică, Sorin Bălu (bine cunoscut în zona Banatului), aşa că ne bucurăm enorm că am obţinut toate cele trei puncte puse în joc. Una peste alta, a fost un meci frumos, cu ocazii la ambele porţi, între două formaţii care joacă un fotbal de calitate”, a subliniat Adi Popa, antrenor-jucător la Flacăra Horezu.

Adi Popa: „Am gândit meciul să joc vârf şi mă bucură că a ieşit totul foarte bine”

Prin cele două goluri marcate, Adi Popa a fost chiar artizanul victoriei de vinerea trecută, însă spune că meritele pentru victoria cu CSC Dumbrăviţa aparţin tuturor jucătorilor, nu doar lui! „Sunt bucuros că am reuşit să marchez, dar meritul pentru acest succes este al întregii echipe. Toţi jucătorii merită felicitări! Am jucat vârf, deci nu sunt întâmplătoare golurile pe care le-am înscris în meciul de vinerea trecută. Aşa am gândit jocul, să fiu vârf, şi mă bucură că a ieşit totul foarte bine, dar, repet, meritele sunt ale întregii echipe. În ceea ce ne priveşte, pe lângă golurile pe care le-am reuşit, am mai avut şi alte ocazii de poartă, două fiind chiar ale mele. Dar şi adversarii au fost periculoşi de câteva ori! În prima repriză, timişenii ne-au dat emoţii la o lovitură de cap, iar după pauză au ajuns în faţa porţii noastre de încă trei ori. O dată, cei de la CSC Dumbrăviţa au trimis trimis mingea în bară, apoi Samson Nwabueze ne-a salvat de pe linia porţii, iar la cea de-a treia ocazie a lor goal-keeper-ul Robert Popa a avut o intervenţie bună”, a mai adăugat Adi Popa.