În ultima perioadă, în localitatea Câineni, s-au derulat mai multe investiţii importante pentru comunitate. În acest sens, primarul Ion Nicolae a dezvăluit că, în toamnă, s-au finalizat lucrările de betonare pe strada Poduri, unde administraţia locală s-a confruntat cu o gravă alunecare de teren, în trecut. Alesul PNL a spus că, în prealabil, pe tronsonul respectiv, s-a construit un zid de sprijin, pentru a nu mai avea probleme de acest gen pe viitor.
„De asemenea, în noiembrie, s-a încheiat şi investiţia de la podul peste râul Olt, de pe DJ 673 H, care asigură accesul spre sediul Primăriei Câineni, iar în curând se va face şi recepţia lucrărilor. Proiectul de refacere a infrastructurii pietonale a acestui pod a vizat asfaltarea trotuarelor şi montarea a 12 stâlpi de iluminat stradal, câte şase pe fiecare parte. În plus, s-a realizat şi un zid de sprijin sub pod, care a fost parte integrantă din această investiţie, pentru a preveni inundarea unor gospodării situate în apropiere”, a mai menţionat Ion Nicolae.
Consiliul Judeţean Vâlcea, solicitat să monteze parapeţi metalici pe drumul de legătură dintre Câinenii Mici şi Grebleşti, pe o lungime de 500-600 de metri liniari
„În prezent, după ce DN 7D a fost declasat şi a devenit drum judeţean, tronsonul se află în administrarea CJV, care şi-a dat acordul pentru a putea moderniza trotuarele şi a monta stâlpii de iluminat nocturn pe podul care traversează râul Olt. Toate investiţiile care se vor face în continuare pe acastă arteră importantă din nordul judeţului depind exclusiv de CJV, care, din câte am înţeles, a demarat deja o serie de lucrări de asfaltare la Perişani, pe vreo 2-3 kilometri. La Câineni, nu avem nicio veste în ceea ce priveşte realizarea unei investiţii de asfaltare pe tronsonul respectiv. Din acest punct de vedere, pe fostul DN 7D, ar cam fi nevoie de montarea unor parapeţi metalici pe drumul de legătură dintre Câinenii Mici şi Grebleşti, pe o lungime de 500-600 de metri liniari. Nu pentru că ar exista riscul de a se produce vreo alunecare de teren în zonă, ci strict pentru siguranţa în circulaţie”, a mai adăugat primarul PNL din Câineni, Ion Nicolae.
În 2023, Consiliul Judeţean Vâlcea, instituţie condusă de Constantin Rădulescu, a depus un proiect la Guvern pentru dotarea a 26...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe