Administrație

Administraţia din Mădulari a obţinut finanţare pentru 9 km de canalizare şi extinderea reţelei de apă (3,5 km). „Bucuria e mare, dar…”

679Vizualizari
La mijlocul lunii iulie, Ministerul Devoltării a inclus şi localitatea Mădulari pe lista celor care beneficiază de finanţare prin programul „Anghel Saligny”. Comuna administrată de primarul Daniel Dimulescu şi viceprimarul Cristian Popa a obţinut fonduri pentru prima înfiinţare a reţelei de canalizare şi extinderea alimentării cu apă. Pentru ambele investiţii, Guvernul a alocat suma de 15,87 de milioane de lei.
Conform solicitării depusă toamna trecută la Ministerul Dezvoltării, ar trebui să se realizeze 9 km de canal (în satele cele mai populate, Mădulari, Iacovile la Deal şi Iacovile la Vale) şi 3,5 km de apă (în Beica şi Bănţeşti la Deal). Din cauza creşterii preţurilor din ultimul an, reprezentanţii administraţiei din Mădulari spun că banii alocaţi acum de Guvern nu mai acoperă toate lucrările. „Suma pe care am primit-o, 15,87 de milioane de lei, este cu tot cu TVA. Din aceasta, aproximativ 1 milion sunt pentru apă, iar restul pentru canalizare. Va trebui însă să facem un studiu referitor la cheltuielile cu cele două investiţii. Iar asta deoarece, între timp, s-au mărit foarte mult costurile materialelor de construcţii (în unele cazuri, chiar s-au dublat!), precum şi al carburantului. Iar ceea ce am calculat odinioară, nu prea mai e de actualitate, valorile din prezent nu mai acoperă tot ceea ce am trecut în solicitarea iniţială. Cu siguranţă, va fi vorba de o creştere a cheltuielilor cu 30-40 la sută, ceea ce înseamnă că investiţiile nu mai pot fi realizate conform devizului din urmă cu 1 an. E o situaţie dificilă pentru toate primăriile, nu doar pentru noi! Era bine dacă s-ar fi actualizat şi valorile proiectelor cu preţurile existente acum în piaţă. Dacă s-ar fi procedat aşa, sumele alocate de Guvern ar fi fost mult mai mari şi ar fi dat casa cu masa, cum se spune! Dacă la solicitarea iniţială, care a fost depusă acum 1 an, se mai adăuga încă 30-40 la sută din valoarea totală, cum era normal, poate că ne-am fi încadrat cu întregul proiect. Dacă faci un SF pe o anumită valoare, iar până se aprobă finanţarea materialele cresc cu 50 la sută, nu mai ai cum să acoperi toate lucrările. Nu vine niciun constructor cu bani de acasă să încheie investiţiile, ci execută lucrări de cât i se pune la dispoziţie. De aceea, te poţi trezi că ai făcut doar jumătate din ce ţi-ai propus. Aşadar, bucuria e mare pentru banii primiţi, dar dezamăgirea va fi la fel, că nu se vor putea finaliza proiectele cu ce s-a alocat. În cazul nostru, vom calcula foarte atent ce vom putea face şi dacă ne vom putea încadra în valoarea aprobată de Ministerul Dezvoltării pentru investiţiile respective”, au transmis reprezentanţii administraţiei din comuna Mădulari.