marți, ianuarie 14, 2025
Diverse

Adrian Catană (primar Amărăști) a făcut campanie din casă în casă pentru vaccinarea anti-Covid-19

833Vizualizari
Adrian Catană, primarul din Amărăști, împreună cu medicul de familie din localitate, duce de luni bune o campanie intensă de convingere a persoanelor că este spre binele lor să se vaccineze, pentru a reduce considerabil riscurile infectării cu virusul SARS COV-2.
„A fost și o tragedie la Amărăști! Ne-a decedat din cauza acestui virus o fiică a satului, de doar 52 de ani. Oamenii s-au cam speriat când au auzit asta și, surprinzător, au început să fie mult mai receptivi la vaccinare. Le-am explicat tinerilor ce se poate întâmpla. Au fost receptivi de data aceasta. Până şi cei mai îndârjiți și-au schimbat optica. În primărie, toți suntem vaccinați. Sperăm să ajungem la un procent cât mai mare de vaccinați în comună până spre sfârșitul anului”, a explicat primarul PNL din Amărăști, Adrian Catană.