Diverse

„Adrian Comănescu a făcut dreptate! E un om de milioane!” – au transmis oficialii de la Sportul Genuneni…

1.42KVizualizari

S-a făcut dreptate la Comisia de Discplină a AJF Vâlcea„, au transmis oficialii clubului Sportul Genuneni, după ce au aflat verdictul la meciul de la Montana Izvoru Rece. Vă reamintim că, în weekend, doi jucători ai echipei-gazdă au lovit un adversar, iar spectatorii au intrat pe teren să-și facă dreptate. Meciul nu a fost întrerupt de arbitru dar, mai apoi, a fost omologat cu scorul de 3-0, la masa verde. „A fost exact cum trebuia. Am câștigat cu 3-0. Doi jucători de la ei au luat câte 3 etape de suspendare și 300 lei amendă, și un jucător al nostru, Ciucă – la fel! Plus 1000 de lei amendă în contul celor de la Izvoru Rece, pentru intrarea pe teren a spectatorilor. Adrian Comănescu a făcut dreptate! E un om corect și de milioane. Îi mulțumim! Colegii lui de la AJF – se știu care! – făceau mișto de noi, când le-am arătat videoclipul cu scena respectivă, spunându-ne că nu a fost nimic, că e doar o îmbrânceală. Să le fie rușine! Mulțumim Comisiei că a acceptat probele video. Terenul de fotbal s-a confundat cu ringul de box! Dar Comănescu a făcut dreptate„, au completat oficialii de la Sportul Genuneni.