Adrian Comănescu: „Am stabilit deja cele 12 echipe din Superligă şi cele 18 din Liga a IV-a, unde va fi o singură serie!”
Adrian Comănescu, preşedintele AJF Vâlcea, a anunţat echipele care vor participa în viitorul sezon în Superligă şi Liga a IV-a, iar totodată a precizat nu va mai accepta cereri noi de înscriere în cele două eşaloane.
Astfel, în ediţia 2019-2020 a Superligii, vor evolua Oltul Ioneşti, Viitorul 2012 Budeşti, Minerul Costeşti, Oltul Drăgoeşti (transformată din DCM Rm. Vâlcea), Stejarul Vlădeşti 2009, ACS Orleşti, FC Băbeni, Chimia 1973 Rm. Vâlcea, Unirea Tomşani, AS Băile Olăneşti, FC Păuşeşti Otăsău şi Cozia Călimăneşti.
Pe de altă parte, în primul sezon de Liga a IV-a cu serie unică, vor lua startul CS Şuşani, Minerul Berbeşti, ACS Vâlcea Sport, Viitorul Valea Mare, Sporting Galicea, Athletico Băile Govora, Victoria Frânceşti, AS Mihăeşti, Viitorul Păuşeşti Măglaşi, Inter Lăpuşata, AS Buneşti, CS Guşoeni, Foresta Malaia, Olteţul Bălceşti, Olteţul Alunu 2016, Alutus Sălătrucel, Lotru Brezoi şi AS Bărbăteşti.
„Superliga va avea 12 echipe, iar Liga a IV-a – 18. Aşteptăm să se înscrie cât mai multe formaţii în Liga a V-a, pentru ca şi fotbalul de la acest nivel să fie mult mai competitiv”, a anunţat Adrian Comănescu.