Adrian Comănescu l-a numit pe Cătălin Buşi la şefia Comisiei Judeţene de Arbitri
• Gheorghe Mosor va îndeplini funcţia de vicepreşedinte
La fix două luni de când a preluat conducerea AJF Vâlcea, Adrian Comănescu a anunţat numele noului preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri. Acesta va fi Cătălin Buşi, care a fost repromovat, recent, în lotul de Liga I. „Pe Cătălin îl cunosc de mulţi-mulţi ani (n.r.: de-o viaţă, cum se spune!), e prietenul şi colegul meu de atâta timp şi am mare încredere în capacităţile lui profesionale şi intelectuale de a face faţă unei funcţii atât de importante. Din această vară, Cătălin a revenit ca arbitru în Liga I. El a mai făcut parte şi în trecut din lotul A, dar a avut o perioadă de absenţă. Acum, a fost repromovat, din nou, oficial, la cel mai înalt nivel. Aşadar, după atâţia ani ca arbitru, consider că are o experienţă deosebită în acest fenomen. Am avut suficiente argumente pentru a avea încredere în Cătălin şi a-l propune Comitetului Executiv al AJF pentru funcţia de şef al CJA. Din această vară, am format la AJF o echipă nouă, tânără, şi i-am rugat pe toţi oamenii de fotbal din judeţ să aibă încredere în aceasta. Cu timpul, sper că sectorul arbitrilor, care, într-adevăr, e unul destul de delicat, va fi îmbunătăţit foarte mult”, a precizat Adrian Comănescu.
„Lui Augustus Constantin, nu i-a permis timpul să conducă la CJA Vâlcea”
Adrian Comănescu a adăugat că, la timona arbitrilor vâlceni, tânărul cavaler al fluierului (care va împlini vârsta de 39 de ani pe 29 august) va fi ajutat chiar de fostul şef al CJA, Gheorghe Mosor, acesta urmând a ocupa funcţia de vicepreşedinte. „Am apreciat munca depusă până acum de acesta cu arbitrii, aşa că am decis să rămână alături de noi!”, a mai precizat noul şef al AJF.
Aşa cum se cunoaşte, iniţial, în perioada când se afla în bătălia pentru preşedinţia AJF, Adrian Comănescu şi-a dorit să-l aducă la conducerea CJA pe Augustus Constantin, dar „mutarea” nu s-a concretizat. „Activitatea lui la CCA îi ocupă foarte mult timp, aşa că, din păcate, nu a putut să vină şi la Vâlcea! Acesta va fi totuşi alături de noi, ca un fel de supervizor al activităţii arbitrilor din judeţ. Poate că va fi prezent şi la unele şedinţe pe care le vom organiza la CJA. Sunt convins că experienţa lui ne va ajuta extrem de mult. Ne bucurăm că avem un reprezentat de seamă al Vâlcii în cadrul CCA”, a încheiat Adrian Comănescu.