Administrație

Adrian Cosac (primar Vlădești) are opt proiecte pentru care așteaptă finanțare de la CNI

1.19KVizualizari
Primarul Adrian Cosac a întocmit documentații pentru mai multe obiective de investiții pe care vrea să le realizeze la Vlădești, în viitorul apropiat. Astfel, numai la Compania Națională de Investiții, social-democratul are opt proiecte care așteaptă finanțare.
„Avem proiecte pentru stadion – la CNI, plus proiecte pentru rețelele de apă, canal, gaze naturale și asfaltare de drumuri – pentru Programul Național de Redresare și Reziliență. Am muncit să le facem, dar, mai departe, nu mai depinde de noi. Sperăm, totuși, ca Guvernul să dea drumul la finanțări, pentru că populația așteaptă de aproape 2 ani noi investiții. Am făcut toate demersurile și pentru complexul de servicii balneare. Am depus la CNI studiul de fezabilitate și am obținut licență de exploatare pentru apa sărată. Proiectul așteaptă doar finanțare. Am fost la CNI și am văzut că obiectivul prezintă mare interes. Le-am arătat celor de acolo planșele și au rămas plăcut impresionați de ce vrem să facem în localitate”, a anunțat primarul PSD din Vlădești, Adrian Cosac.