Vinerea trecută, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a susținut o nouă conferință de presă. La întâlnirea cu reprezentanții mass media a fost prezent și administratorul public al Județului Vâlcea, Adrian Mihăilă. Acesta a ținut să precizeze faptul că Guvernul trebuie să repartizeze în regim de urgență 15 milioane de lei pentru ca noul CET Govora să fie funcțional din această iarnă.
„Căldura nu are culoare politică! Noul CET este realizat în proporție de aproximativ 60%, iar CAF-urile sunt deja conectate la rețeaua de termoficare. Acum, avem nevoie de o soluție urgentă: cel puțin 15 milioane de lei din cei 40 de milioane de lei solicitați Guvernului României pentru această iarnă, astfel încât apa caldă și căldura să ajungă în continuare la vâlceni, în ȘCOLI, GRĂDINIȚE, CENTRE SOCIALE și instituții publice. Este un apel la rațiune și la responsabilitate, adresat Guvernului României”, a transmis Adrian Mihăilă, pe Facebook.
„Se lasă frigul, iar în curând va fi nevoie să dăm energie termică în Râmnicu Vâlcea”
În conferința de presă, administratorul public al Județului Vâlcea a oferit mai multe detalii despre situația de la noul CET Govora. „Consiliul Județean Vâlcea, dacă ar avea acum în cont 1000 de miliarde de lei, nu poate să dea bani CET-ului decât pentru secțiunea de dezvoltare, pentru investiții, ceea ce nu e cazul. Nu poate să dea bani pentru funcționare. Adresa a fost trimisă joi la Guvern, după discuții cu Ministrul Energiei, cu domnul secretar de stat Cristian Bușoi, pe care l-am informat verbal despre iminența alocării sumei de 15 milioane de lei, într-o primă etapă. Necesarul este de 40 de milioane de lei, nu s-a modificat nimic, vorbesc de minimul până în martie 2027. Dar cu cele 15 milioane de lei trecem această perioadă”, a precizat Adrian Mihăilă.
„Se lasă frigul, iar în curând va fi nevoie să dăm energie termică în orașul Râmnicu Vâlcea, și am defalcat, am explicitat că imposibilitatea furnizării agentului termic și a apei calde de către CET Govora va avea consecințe – în primul rând – asupra unui număr de 10.000 de apartamente, în care locuiesc aproximativ 30.000 de persoane. Dar punctul 2 mi se pare cel mai grav: vor suferi un număr de 9800 de copii, la care se adaugă elevi din creșe, grădinițe, școli, licee, dar și cadrele didactice care își desfășoară activitatea în unitățile de învățământ din municipiu. Și punctul 3 mi se pare la fel de important: circa 1200-2000 de pacienți trec zilnic prin spitalele din municipiu, care vor fi îngrijiți în saloane înghețate în această iarnă. Apoi, Poliția, Jandarmeria, ISU, Prefectura, Consiliul Județean – i le-am menționat și pe astea. Pe de altă parte, mai există niște consecințe pe care nu le-am trecut în adresă, dar pe care i le-am menționat verbal domnului secretar de stat și cu care a fost absolut de acord: imposibilitatea organizării activităților sportive în Sala Sporturilor Traian în celelalte opt săli angrenate în acest process. Mă refer în principal la competiții precum Liga Florilor la handbal feminin, Liga Națională de baschet masculin. În jurul a 2000 de sportivi din Vâlcea sunt angrenați în acest proces, care nu vor mai putea să-și desfășoare activitatea în condiții de frig”, a adăugat administratorul public al Județului Vâlcea.
„În fondul de rezervă al prim-ministrului există suma de 128 de milioane de lei”
„Nu este niciun fel de acoperire a unei neputințe – și punctez din nou! Consiliul Județean – dacă ar avea acum în cont 1000 de miliarde de lei vechi – nu poate să dea bani CET-ului decât pentru secțiunea de dezvoltare, pentru investiții, ceea ce nu e cazul. Nu poate să dea bani pentru funcționare. CET Govora este o societate în insolvență, aflată în administrare judiciară, iar legea ne împiedică să facem acest lucru. Același motiv este și în cazul RAJDP, unde noi nu putem alimenta conturile Regiei decât pe bază de facturi și de lucrări. Pentru secțiunea de funcționare este zero. Pentru toate acestea, solicităm rectificarea bugetară și să primim măcar o parte din cele 54 de milioane de lei pe care le-am pus noi, Consiliul Județean Vâlcea, pentru DGASPC, la începutul anului, din bugetul văduvit deja de 20 de milioane de lei. Așadar, această adresă este efectiv un strigăt. Nu este și nu are nicio component politică! Am aflat că în fondul de rezervă al prim-ministrului, al Guvernului, în acest moment, există suma de 128 de milioane de lei. Domnul ministru Bușoi mi-a confirmat că este OK tot ceea ce cerem, este în regulă, clar că avem nevoie de banii ăștia, doar că premierul va trebui să analizeze urgența țării și ne va anunța decizia sa cel mai târziu săptămâna aceasta”, a mai declarat Adrian Mihăilă, în conferința de presă organizată vinerea trecută de Consiliul Județean Vâlcea.
Oltul Drăgoești a demonstrat ce înseamnă dăruirea totală, obținând o victorie extrem de muncită, 1-0, acasă, cu CS Bărbătești. Meciul a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe