Administrație

Adrian Mitrache va discuta cu părinții, privind înființarea unui after-school, cu o masă caldă, pentru elevii din Golești

1.77KVizualizari
Adrian Mitrache este convins că proiectul depus la Compania Națională de Investiții, privind reabilitarea, modernizarea și extinderea școlii din Golești, va obține finanțare. În urma discuțiilor cu părinții, va fi supus spre aprobare în Consiliul Local și înființarea unui program de tip after-school, unde elevii să poate servi o masă caldă și să-și facă temele până la ora 16.00.
„La școală, vreau să facem grup sanitar și la etajul 1, să achiziționăm mobilier modern, astfel încât sălile de clasă să arate cât mai bine. La această unitate, învață aproximativ 100 de copii. Voi discuta cu profesorii și învățătorii, dar și cu părinții, dacă sunt interesați să înfiinţăm un after-school. Adică, să avem destui elevi care rămână la școală după ore, nu doar 3-4. Dacă strângem măcar 20-30, putem porni acest after-school. Tot la școală, vrem să accesăm fonduri europene și pentru achiziționarea de table interactive, laptopuri moderne”, a anunțat liberalul Adrian Mitrache, primarul localității Golești.