Adversară „strong” pentru cine va triumfa în „dubla” de Liga Campionilor dintre echipele din România. În sezonul actual, Vâlcea a pierdut de două ori rău de tot în faţa acesteia
Odată cu anunţul prin care s-au decis la „masa verde” meciurile care nu s-au mai disputat din grupe, EHF a modificat şi sistemul competiţional al Ligii Campionilor. Astfel, toate cele 16 echipe participante au acces în faza eliminatorie, în care se vor înfrunta în sistem încrucişat: A1 – B8, B1 – A8, A2 – B7, B2 – A7, A3 – B6, B3 – A6, A4 – B5 şi B4 – A5. După ce s-au clasat pe locurile 3 şi 6 în grupele din care au făcut parte, CSM Bucureşti şi SCM Rm. Vâlcea se vor înfrunta într-o „dublă” istorică în optimi, pe 6/7 martie (turul) – în Sala Traian şi pe 13/14 martie (returul) – în Sala Polivalentă din Capitală.
Sferturile sunt programate pe 3/4 aprilie (turul) şi 10/11 aprilie (returul)
Săptămâna aceasta, Federaţia Europeană a dezvăluit şi „ţintarul” meciurilor din cadrul sferturilor de finală, un lucru foarte important atâta timp cât cel puţin una dintre echipele din ţara noastră vor fi la un pas de a ajunge în „careul de aşi”. Astfel, formaţia care se va impune în meciurile dintre Vâlcea şi Bucureşti va avea parte de un adversar foarte tare în sferturile de finală ale competiţiei. Este vorba de învingătoarea din „dubla” dintre Krim Ljubljana şi CSKA Moscova, care nu poate fi alta decât echipa din Rusia.
Dacă SCM Rm. Vâlcea va ajunge în sferturi, se vor reedita duelurile cu CSKA Moscova din Grupa B a Ligii Campionilor. Aşa cum se cunoaşte, ambele partide au fost câştigate clar de elevele danezului Jan Leslie Lund (cu 30-20 pe teren propriu şi cu 34-24 în Sala Traian). Meciurile din cadrul celei de-a faze knock-out vor avea loc pe 3/4 aprilie (turul) şi 10/11 aprilie (returul).
În acest sezon, Final Four-ul Ligii Campionilor va avea loc pe 29/30 mai
De menţionat mai este faptul că, în sferturi, ar putea avea loc alte două confruntări între echipe din aceeaşi ţară, adversare urmând a fi Brest Bretagne – Metz Handball, respectiv FTC Rail-Cargo Budapesta – Audi ETO Gyor, bineînţeles, dacă toate acestea vor depăşi faza optimillor. În acest an, Final Four-ul Ligii Campionilor e programat pe 29-30 mai.
SCM Rm. Vâlcea va trece prin ample transformări în vară, în ceea ce priveşte lotul, iar asta deoarece multe dintre...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe