Week-end-ul trecut, mai precis sâmbătă, 6 ianuarie, cele două echipe care se vor înfrunta la mijlocul săptămânii, la Bistriţa, în etapa a 12-a a Ligii Florilor, au avut programat câte un meci, dar în competiţii diferite. SCM Rm. Vâlcea a jucat în turul 1 al Cupei României Râureni, în fieful echipei CSM Deva, unde s-a impus cu 33-32, în timp ce Gloria Bistriţa-Năsăud şi-a făcut debutul în grupele Ligii Europene. Elevele lui Florentin Pera au reuşit să triumfe, pe teren propriu, în faţa formaţiei poloneze MKS FunFloor Lublin, cu 26-23. În acest duel, golurile grupării ardelene au fost marcate de Seynabou Mbengue Rodriguez (8), Tamires Morena De Araujo Frossard (4), Nina Bulatovic (3), Gnonsiane Niombla (2), Paula Posavec (2), Bianca Bazaliu (1), Ioana Laura Pristăviţa (1) şi portarul Renata Lais Lais de Arruda (1).
După confruntarea cu SCM Rm. Vâlcea, pentru Gloria Bistriţa-Năsăud va urma o nouă partidă în Liga Europeană, de această dată în deplasare, cu HSG Bensheim/Auerbach (sâmbătă, 13 ianuarie). În runda inaugurală a competiţiei, echipa germană a pierdut fără drept în apel în Franţa, cu Les Neptunes de Nantes (27-39).
Săptămâna trecută, naționala de handbal feminin a României a disputat cele două meciuri tur-retur cu Italia, din calificările pentru Campionatul...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe