AFC Băbeni a deschis scorul la Măglași, a egalat la 2-2, după care… “Trebuia să vină și acest moment…”
AFC Băbeni a dat 3 goluri la CS Păușești-Măglași, dar a pierdut, în cele din urmă, cu scorul de 6-3. Florentin David, președintele clubului, a precizat că nu este nicio supărare, mai ales că elevii săi au înfruntat o echipă de top, care a impresionat la maxim sezonul acesta. “Trebuia să vină și înfrângerea, la un moment dat! Chiar dacă am deschis scorul, nu am reușit să avem continuitate, s-a greșit în repetate rânduri! Așa e în fotbal! Am dat trei goluri cu Măglași. Ne așteaptam la mai mult, dar nu a fost să fie. David Vladu, Raul Bălașa și Ștefan Pașoi au marcat pentru noi. Mulțumirea e că am dat 3 goluri, dar nemulțumirea e că am încasat 6 goluri. Măglași are jucători de valoare. Și noi avem mulți tineri talentați, avem mare încredere în ei. Așa e în fotbal! Echipele cu experiență reușesc să gestioneze mai ușor momentele cheie. Le mulțumim băieților pentru efort, mai ales că erau neînvinși în acest retur”, a transmis Florentin David, oficialul clubului AFC Băbeni.