AFC Băbeni merge în sferturi! Bîzîc și colegii din primărie și-au susținut favoriții! C’est fini pentru Măglași II în cupă!
AFC Băbeni s-a calificat în sferturile Cupei României, după ce s-a impus cu scorul de 4-2, în deplasare, la CS Păușești-Măglași II. Claudiu Dumitru și colegii săi nu au mai avut forța necesară de a învinge un nou adversar, iar diferența de două eșaloane competiționale între cele două echipe, deci, valoare și experiența și-au spus cuvântul. AFC Băbeni a marcat prin Ștefan Pașoi (2), Emil Bîrziche și Sică Vlad (lovitură liberă de la 18 metri, direct la vinclu, în stilu-i caracteristic. “După pauză, când aveam 3-0, am introdus 5 jucători în teren, ca să joace toți. Felicit echipa pentru rezultat și dăruire, am arătat că suntem pe drumul cel bun. Domnul primar Ștefan Bîzîc și echipa sa din primărie au fost prezenți la Măglași și ne-au susținut pe toată durata partidei. Le mulțumim pentru că sunt alături de noi și investesc în sport. Sâmbătă, de la ora 11.00, vom primi vizita celor de la CS Gușoeni, cu prilejul primei partide din returul Ligii a IV-a. L-am transferat de curând și pe Robert Tănasie, de la Unirea Tomșani, care a debutat pentru noi și s-a integrat foarte bine în noul colectiv. Experiența lui ne va prinde bine în campionat”, a precizat Florentin David, președintele echipei AFC Băbeni.




