smart
Fotbal Național

AFC Câmpulung Muscel s-a chinuit cu Vediţa Coloneşti. Argeşenii au obţinut abia în prelungiri biletele pentru finala cu Vâlcea

340Vizualizari
Aşa cum era de aşteptat, AFC Câmpulung Muscel va fi adversara Vâlcii în finala barajului pentru promovare în Liga a II-a. Echipa din Argeş a trecut însă foarte greu de Vediţa Coloneşti, cel de-al doilea meci având nevoie de prelungiri pentru a se stabili învingătoarea.
În tur, partida s-a încheiat cu un scor alb, rezultatul de 0-0 fiind consemnat şi în retur, după prima repriză. Vediţa Coloneşti a deschis însă scorul în minutul 48, prin Adelin Voinescu, şi se părea că va răsturna calculele specialiştilor. Echipa din judeţul Olt a rezistat până spre final, mai precis până în minutul 83, când Petre Simon a transformat cu măiestrie o lovitură liberă. În minutul 90, acelaşi jucător a avut şansa de a închide meciul şi a aduce calificarea echipei argeşene în finală, dar a ratat lovitura de la 11 metri de care AFC Câmpulung Muscel a beneficiat. În prelungiri, elevii lui Costin Lazăr au dat totuşi lovitura de graţie, prin Elvis Ciaccio, care a punctat în minutul 104, şi i-a trimis în finala barajului pentru Liga a II-a, fază în care o vor înfrunta pe SCM Rm. Vâlcea.
„Dubla” dintre campioanele Seriilor 5 şi 6 din Liga a III-a va avea loc pe 1 şi 5 iunie, primul meci fiind programat în Argeş, iar returul – în Zăvoi.
Sursă foto: Facebook FC Muscelul Câmpulung