Monden

Ai visat la o nuntă de poveste, ca în filme, pe malul lacului sau în mijlocul naturii? LUXURY are, de departe, cea mai bună ofertă pentru tine… Alege o seară de neuitat!!!

499Vizualizari

Florin Rizea (39 de ani) este unul dintre cei mai de succes tineri întreprinzători din judeţul Vâlcea, care, într-un timp foarte scurt, a reuşit să se impună pe o piaţă elitistă, într-o perpetuă expansiune. Este vorba de organizarea de evenimente mondene: nunţi, botezuri, aniversări, întâlniri de afaceri şi nu numai. Aşa cum se întâmplă în orice poveste frumoasă, mai întâi, totul a pornit de la un vis, care, prin multă imaginaţie şi viziune, a prins aripi. Florin a început cu fotbalul, fiind unul dintre cei mai talentaţi juniori vâlceni ai generaţiei sale. Lipsa de şansă şi accidentările l-au împiedicat însă să ajungă în Liga I. A absolvit apoi Facultatea de Filosofie şi Jurnalism, cochetând, pentru o perioadă, chiar şi cu presa scrisă…
„Acum, sunt angrenat într-un domeniu vast, al imaginaţiei, care m-a fascinat încă de când eram mai tânăr şi jucam fotbal… În acest business, dacă nu depui mult efort, nu vii mereu cu ceva inovator, nu poţi reuşi. Poate şi de aceea mi-a plăcut enorm, pentru că trebuie să aduc permanent ceva nou clienţilor care ne trec pragul, să dau totul, la fel ca şi în sport. De departe, cea mai mare satisfacţie e aceea de a vedea lumea mulţumită… Până acum, ne-am făcut treaba, cum se spune, drept dovadă că lucrurile au mers mereu pe o pantă ascendentă. Sunt mândru de ceea ce am reuşit, însă nu singur, ci împreună cu soţia mea, Alexandra, cu părinţii şi fratele meu, Marius!”, a povestit Florin Rizea.

Soţii Rizea au început totul în 2006, cu o firmă înfiinţată chiar în Bucureşti

În anul 2006, Florin şi Alexandra Rizea au înfiinţat o firmă de organizare de evenimente, care îşi desfăşura activitatea în Bucureşti. Lunile au trecut, iar cei doi au acumulat tot mai multă experienţă. Soţii Rizea au explorat lumea divertismentului şi au ajuns să fie tot mai căutaţi pentru serviciile de top pe care le asigurau. De aici, a mai fost doar un singur pas până la prima sală de evenimente: „LUXURY Events & Garden”, în 2014, care, mai apoi, a fost rebranduită în „LUXURY by the lake”.
„Aveam de mult timp în plan să deschid un local. Oricum, a fost un drum destul de greu, lung, pentru că, atunci când cauţi să obţii mult, dar ai un buget limitat, nu îţi iese chiar aşa cum vrei. Dar, a fost OK, mulţumesc lui Dumnezeu, a ieşit aşa cum ne-am propus… De la an la an, locaţiile au mers din ce în ce mai bine, mai ales că aveam deja în spate sute de clienţi mulţumiţi, care au vorbit la superlativ despre noi şi ne-au recomandat mai departe. Iar principala promovare se face chiar prin clienţi! La început a fost «LUXURY Events & Garden» – care a fost rebranduit, ulterior «LUXURY by the forest» – alcătuit dintr-un restaurant şi un salon mai mare de evenimente. A urmat apoi o altă investiţie, „LUXURY by the forest”, care, de asemenea, a prins excelent. Până la urmă, cine nu visează să aibă nunta în aer liber, pe malul lacului sau în mijlocul naturii, între copaci înalţi, înconjurat de multă verdeaţă?! Cam asta a fost şi ideea pe care ne-am bazat când am pornit la drum. Bineînţeles, la toate aceste detalii extrem de importante, se adaugă meniurile de calitate, cu care ne surprindem mereu clienţii, plus aranjamentele de top…”, a spus Florin Rizea.

LUXURY a „împuşcat” două zone care i-au fascinat dintotdeauna pe vâlceni

Dintotdeauna, Lacul Ostroveni, precum şi pădurea din vecinătate au reprezentat două zone frecventate şi extrem de apreciate de vâlceni, în special, pentru promenadă şi agrement. Aici, departe de vacarmul oraşului, s-au născut „LUXURY by the lake” şi „LUXURY by the forest”, două săli moderne, care le-au intrat rapid „la corazon” tuturor celor care visează la o atmosferă de poveste pentru cele mai importante evenimente din viaţa lor. „Din punctul meu de vedere, ce poate fi mai frumos, pentru un cuplu de miri, decât să facă nunta pe malul lacului sau în mijlocul pădurii? E aşa cum vedeam cândva prin filme, la televizor. Am încercat să punem tocmai acest concept în practică şi chiar a ieşit mai frumos decât visam. Tot designul este gândit de mine şi soţia mea, Alexandra”, a mai povestit Florin Rizea.
„LUXURY by the lake” dispune de două zone: o sală mare, cu o capacitate de 300 de persoane, şi una mai mică, restaurantul, conceput pentru 80 de persoane. Aici, în timpul săptămânii, spaţiul deserveşte ca restaurant „a la carte”, cu mâncare de calitate, pentru toate gusturile, dintr-un meniu internaţional: de la pizza, paste, muşchi de vită pe piatră încinsă, până la preparate tradionale. Adică, serveşti ce vrei, la preţuri OK! Pe de altă parte, „LUXURY by the forest”, deschis publicului în 2018, dispune de o capacitate de până la 500 de persoane. Şi aici, totul e WOW, de poveste, conceput special pentru cea mai frumoasă zi din viaţa unor tineri îndrăgostiţi… Totul la superlativ!
„La «LUXURY by the forest» avem 2000 de metri pătraţi de spaţiu verde, iar toţi cei ce intră acolo rămân impresionaţi de ceea ce văd. Adică, îşi dau seama că e tot ceea ce visau şi unde se pot simţi perfect… E un concept care a prins excelent. Întotdeauna, e loc de mai bine, de aceea, avem în plan să ne extindem”, a mai spus Florin Rizea.