Fotbal Județean

AJF Vâlcea a avut de luat o decizie grea, după ce încă cinci echipe au solicitat loc în Liga a V-a

1.06KVizualizari
Săptămâna trecută, AJF Vâlcea a organizat, la Stadionul „Municipal” din Zăvoi, tragerea la sorţi a programului competiţional pentru Ligile a IV-a şi a V-a. În elită, locul liber lăsat de Oltul Drăgoeşti – care nu a făcut saltul la nivel superior – a fost completat cu Viitorul Mateeşti, prima formaţie aflată sub linia retrogradării, care a depus o cerere în acest sens, de a evolua în continuare în Liga a IV-a.
Marile dileme au apărut la Liga a V-a, unde au existat mai multe solicitări decât numărul maxim de echipe. Faţă de sezonul trecut, s-a înregistrat un abandon, al formaţiei Viitorul Voiceşti, în locul căreia a fost reprimită Alutus Sălătrucel, prima echipă aflată sub linia retrogradării la finele sezonului precedent. În rest, au mai putut ajunge doar campioanele de la „Onoare”: ACS Olanu şi AS Creţeni.
„Am avut solicitări din partea mai multor echipe să joace în Liga a V-a. Dar, dacă în anii precedenţi au mai fost locuri disponibile, de această dată nu am mai avut posibilitatea să le ajutăm. După retragerea echipei Viitorul Voiceşti, am respectat meritul sportiv şi am invitat-o din nou la acest nivel pe Alutus Sălătrucel. Atât!”, a spus Adrian Comănescu.
Potrivit preşedintelui AJF, celelalte formaţii de la „Onoare” care au mai depus solicitări pentru a juca în Liga a V-a au fost Victoria Frânceşti, AS Făureşti, Damila Măciuca, Faurul Livezi şi Topologul Galicea.
Dacă ar fi acceptat să crească numărul de echipe din Liga a IV-a, la 20, de exemplu, AJF Vâlcea ar fi putut prelua modelul FRF pentru Liga a II-a. Astfel, după sezonul regular (19 etape), primele şase clasate s-ar fi duelat mai departe pentru promovare, iar formaţiile de pe locurile 7-20 ar fi evoluat în play-out, împărţite în două grupe valorice. În acest caz, echipele ar fi avut şi mai puţine meciuri de jucat: 29 – cele din play-off (din care 19 în sezonul regular şi 10 în a doua parte a campionatului) şi doar 25 – cele din play-out (19 + 6).