Fotbal Național

Alex Muraru (FC Argeş) luptă pentru a ajunge în naţionala Under 21 a României

1.17KVizualizari

Pe 25 iulie, Alex Muraru va semna un contract cu FC Argeş, unde speră că, în scurt timp, se va antrena şi cu echipa mare, pregătită de Nicolae Dică. El a anunţat că, în toamnă, la clubul din Trivale vor ajunge reprezentanţi ai naţionalei Under 21 a României, pentru a-i selecta pe cei mai valoroşi jucători. „O să mă antrenez cât mai bine, ca să mă număr printre cei care vor ajunge la lotul naţional. Este visul oricărui fotbalist să îmbrace tricoul naţionalei. Am împlinit 18 ani acum o săptămână. Aş dori să-i mulţumesc, prin intermediul dvs, fostului meu antrenor, Gicu Deaconescu, un om deosebit, de la care am învăţat multe. De-abia aştept să ajung la FC Argeş!”, a precizat Alex Muraru.