Alex Niculcea (15 ani) a început fotbalul la Craiova, iar, acum, joacă la juniorii Under 15 de la Flacăra Horezu, dar face antrenamente și cu echipa de seniori. El speră să debuteze în curând în Liga a III-a și să aibă un viitor frumos în Treapt. Are două modele în fotbal: pe Adrian Popa și Florin Cioablă. „Îmi pare rău că nu am mai putut să intrăm pe teren, să ne antrenăm. Am înțeles însă că, dacă stăm acasă, salvăm vieți, iar acesta e lucrul cel mai important. Sper că lucrurile o să se mai domolească și că o să putem să ne antrenam din nou, mai ales că îmi lipsesc mult colegii de echipă, atât cei de la Under 15, cât și cei de la seniori. La Horezu, este un grup frumos, în care sper că voi creşte în valoare. Am multe de învăţat de la Mister Adi Popa și de la restul jucătorilor, unii dintre ei fiind fotbaliști cu o carieră frumoasă! Un alt model pentru mine, pe lângă Mister, este Florin Cioablă. El îmi este ca un frate mai mare. Știu că a jucat în prima ligă, la Viitorul Constanța, de aceea îl apreciez foarte mult”, a declarat Alex Niculcea.
În încheiere, tânărul fotbalist Under 15 din Treapt ne-a expus planurile sale de viitor. „Într-o zi, sper că o să îmi realizez visul de a ajunge să joc pentru una din marile puteri din Premier League, dar acest lucru necesită multă-multă muncă, așa cum spune mereu şi Mister! Deocamdată, sper să mă pot încadra în primul «unsprezece» al echipei, deoarece și la Flacăra Horezu avem o familie frumoasă, din aceasta făcând parte atât jucătorii, cât și suporterii, care sunt în număr mare la meciuri! Vreau să îl fac mândru pe Mister, printr-o carieră frumoasă în fotbal și îi voi fi recunoscator pentru tot ce m-a învățat și pentru încrederea acordată, dar și bunicului meu, pentru că m-a condus pe acest drum frumos al fotbalului! Sper să treacă totul cât mai repede și să ne întoarcem pe teren, pentru că, în această perioadă, mi-am dat seama cât de groaznic e fără fotbal!”, a mai adăugat Alex Niculcea (15 ani), jucător la Flacăra Horezu.
Antrenorii care îşi desfăşoară activitatea la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” Drăgăşani depun eforturi pentru a descoperi noi fotbalişti de perspectivă,...
Antrenorul Florin Lupu continuă să scoată jucători pe bandă rulantă la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” din Drăgăşani. Ultimele două tinere...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe