miercuri, octombrie 16, 2024
Fotbal Județean

Alex Sanda – ofertat și de FC Băbeni! “Vreau să dau minim 56 de goluri! Performanța mea aparține întregii echipe…”

965Vizualizari

Alex Sanda (25 de ani, împliniți luna aceasta, pe 13 ianuarie) este cel mai bun marcator din județ. El a înscris pentru AS Făurești 28 de goluri în doar un tur de campionat și vrea să-și dubleze performanța până la sfârșitul sezonului. “La ora actuală, încă mă mai resimt după accidentarea pe care am suferit-o în meciul de la Lădești, unde era numai nămol pe teren. De o lună, mi-e greu să merg. Am avut glezna umflată. O să fac un control, să văd despre ce este vorba. Ca obiectiv personal, mi-am propus să dau minim 56 de goluri, adică, măcar să repet performanța din tur. Oricum, meritul faptului că am ieșit golgheter aparține echipei, care m-a ajutat enorm. Fără echipă, nu aș fi reușit niciodată să dau 28 de goluri. Am fost contactat, de curând, de cei de la FC Băbeni, să mă transfer la ei. Încă nu pot pleca. Sunt împrumutat de la Laloșu, la Făurești. E clar că acesta e cel mai bun sezon al meu de când joc fotbal. În primul rând, vreau să mă simt bine pe teren, și nu neapărat să joc la un nivel superior. Nu-mi place să fac fotbal pentru bani, că atunci ar însemna că e ca și cum m-aș duce la muncă. Pentru mine, fotbalul are farmecul său aparte”, a explicat Alex Sanda, golgheterul din fotbalul județean.