Fotbal Județean

Alex Uță (Cozia Călimănești) rămâne fotbalistul-spectacol din județ. A dat un nou mondo-gol!

1.1KVizualizari
Cozia Călimănești a învins-o pe FC Băbeni cu scorul de 4-1 și continuă să facă spectacol. Echipa antrenată de Vasile Ilinca a marcat prin Rădoi (de două ori), Giuran și Alex Uță – care a fost autorul unui nou mondogol, dintr-un voleu de la 25 de metri.
„Se pare că nu e meci în care Uță să nu dea goluri care de mai care mai frumoase. S-a specializat din acest punct de vedere! Sunt mulțumit de felul cum joacă echipa. Chiar dacă nu sunt șanse să începem prea curând campionatul, vom continua să luăm noi amicale. Astfel, pe 10 și 17 aprilie, o vom înfrunta Sparta Rm. Vâlcea. Chiar am vorbit cu Adi Comănescu, care m-a sunat zilele trecute să-mi spună că se discută, în continuare, să se introducă testele rapide. Noi ne vom înscrie în competiție, dacă va fi așa”, ne-a declarat Vasile Ilinca, antrenor la Cozia Călimăneşti.