Fotbal Național

Alexandru Dandea a lăsat-o fără 2 puncte pe CS Mioveni. Penalizarea poate dispărea dacă…

272Vizualizari
În august 2023, fotbalistul vâlcean Alexandru Dandea (36 de ani) semna cu CS Mioveni, formaţie de care s-a despărţit însă după doar cinci luni, în ianuarie 2024, pentru că nu şi-a mai primit salariul. Drăgăşăneanul nu s-a lăsat păcălit, a depus memoriu la FRF pentru a-şi recupera drepturile restante şi a avut câştig de cauză.
Săptămâna aceasta, Comisia de Disciplină şi Etică din cadrul FRF i-a dat dreptate actualului component al echipei SCM Rm. Vâlcea şi a somat clubul din Mioveni să-i achite salariile cuvenite. În plus, gruparea din Argeş s-a mai ales – temporar, deocamdată! – şi cu o penalizare de 2 puncte, precum şi cu interdicţie la transferuri. Dacă Alexandru Dandea nu-şi va primi banii până pe data de 9 octombrie, sancţiunea va rămâne în vigoare şi chiar va creşte în perioada următoare, astfel că CS Mioveni se va prăbuşi în „subsolul” Ligii a II-a.
„În baza art. 85 din RD, coroborat cu art. 24 lit. C pct. 1 lit. b, din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal, (n.r.: se decide) sancționarea CS Mioveni cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 (două) puncte pentru perioada 04.09.2024 – 18.09.2024. Comisia a acordat termen în data de 09.10.2024, ora 15.00, dată la care clubul debitor să prezinte dovada plății față de creditorul Dandea Alexandru Adrian, pentru a evita în continuare depunctarea”, a transmis Comisia de Disciplină și Etică din cadrul FRF.
Sursă foto: Facebook CS Mioveni