La final de an şcolar, şi cei mai buni elevi din comuna Păuşeşti-Măglaşi au fost răsplătiţi financiar de administraţia locală! În acest sens, primarul Alexandru Dediu a anunţat că a oferit premii în bani pentru mediile de peste 9. „La final de an, am premiat mediile mari obţinute de elevii din localitate. Astfel, celor care au terminat cu medii de 9.50 – 10.00, le-am ofertit câte 10 milioane de lei vechi, iar celor situaţi între 9 şi 9.50, câte 500 de lei. Nu a fost vorba decât de 2-3 elevi la fiecare categorie, dar sper ca pe viitor să fie tot mai mulţi, pentru că vom menţine premiile şi în 2023. Din păcate, am constatat că, de la an la an, sunt din ce în ce mai puţini elevi care învaţă bine. Vara aceasta, avem de gând să mai premiem şi mediile mari la examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, în cazul în care va fi vorba de aşa ceva. În acest ultim caz, mă refer la elevii originari din localitate, dar care învaţă în Rm. Vâlcea”, a dezvăluit primarul PNL din comuna Păuşeşti-Măglaşi, Alexandru Dediu.
CS Gușoeni a avut un start de sezon extrem de greu, însă, pas cu pas, reușește să urce în clasament....
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe