Administrație

Alexandru Dediu şi-a propus să asfalteze 15 drumuri din Păuşeşti Măglaşi

1.77KVizualizari
Primarul Alexandru Dediu a depus un proiect la Compania Naţională de Investiţii, care se referă la modernizarea infrastructurii rutiere din comuna Păuşeşti Măglaşi. Alesul PNL a dezvăluit că în documentaţie au fost incluse 15 străzi, lungimea totală a acestora fiind de aproximativ 12 kilometri.
„Localitatea dispune de o reţea vastă de drumuri, aşa că multe dintre acestea nu au mai fost modernizate de ceva timp. Am depus proiectul la CNI, dar vom încerca să obţinem finanţare şi de la Uniunea Europeană, dacă se va deschide vreun program între timp. În decembrie 2020, guvernul a dat o ordonanţă de urgenţă prin care a solicitat să se încheie toate investiţiile demarate în anii precedenţi pe Legea 577, OG 28 sau PNDL 2, după care vor putea începe şi alte lucrări. Sperăm ca printre proiectele care vor beneficia de finanţare să se numere şi cel de asfaltare a celor 12 kilometri de drumuri din Păuşeşti Măglaşi. Aşa cum premierul Florin Cîţu a declarat în dese rânduri, guvernul PNL pune accent în special pe investiţii, ceea ce e un lucru bun pentru dezvoltarea ţării”, a subliniat primarul din Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu.