Marţi, 3 decembrie, naţionala de handbal feminin a României a disputat ultimul meci din Grupa B a Campionatului European, competiţie organizată de trei ţări (Austria, Ungaria şi Elveţia), care se desfăşoară în perioada 28 noiembrie – 15 decembrie. De această dată, tricolorele au înfruntat Serbia, în faţa căreia s-au impus cu 27-25 (după ce adversarele se aflau în avantaj la pauză, 16-13).
La fel ca în primele două partide disputate de echipa noastră la Debrecen, handbalistele antrenate de Florentin Pera au suferit din greu pentru victorie, reuşind să câştige după ce au fost conduse în cea mai mare parte a timpului de joc. În prima repriză, Serbia a avut un avantaj de patru goluri (14-10, în minutul 25), dar România a recuperat din handicap, iar în ultimul sfert de oră, mai precis după 22-22, a ţâşnit decisiv spre succes. În minutul 55, scorul era 26-23 pentru tricolore, care au triumfat până la urmă cu 27-25.
În acest duel, golurile naţionalei României au fost marcate de Sonia Seraficeanu (5), Ştefania Stoica (5) – MVP-ul meciului, Alisia Boiciuc (4), Lorena Ostase (3), Andreea Popa (3), Bianca Bazaliu (2), Sorina Grozav (2), Alexandra Dindiligan (1), Alicia Gogîrlă (1) şi Corina Lupei (1).
Mulţumim, Muntenegru!
Prin această victorie, naţionala de handbal feminin a României a terminat pe locul secund în Grupa B, cu 4 puncte, prima poziţie fiind ocupată de Muntenegru (6). Tricolorele şi-au îndeplinit astfel obiectivul cu care au plecat la drum la Euro 2024, care a fost calificarea în Main Round. Indiferent de rezultatele din următoarea fază, naţionala noastră va încheia automat în primele 12 locuri, aşa cum a stabilit conducerea FRH.
Calificarea României în Main Round a fost facilitată însă şi de rezultatul consemnat în celălalt meci din ultima etapă a Grupei B, în care Muntenegru a câştigat categoric în faţa Cehiei, cu 28-21 (după 12-4, la pauză). Reprezentativa antrenată de Bent Dahl ar fi avut şansa de a merge mai departe dacă ar fi învins la 1-2 goluri diferenţă.
HANDBAL FEMININ • EURO 2024 Austria – Ungaria – Elveţia (28 noiembrie – 15 decembrie)
Grupa B
Etapa 1 (vineri, 29 noiembrie)
ROMÂNIA – CEHIA 29-28 (11-13)
MUNTENEGRU – SERBIA 24-18 (11- 8)
Etapa 2 (duminică, 1 decembrie)
MUNTENEGRU – ROMÂNIA 27-25 (16-12)
SERBIA – CEHIA 24-27 (13-14)
Etapa 3 (marţi, 3 decembrie)
SERBIA – ROMÂNIA 25-27 (16-13)
CEHIA – MUNTENEGRU 21-28 ( 4-12)
Clasament
1. MUNTENEGRU 3 3 0 0 79-64 6p.
2. ROMÂNIA 3 2 0 1 81-80 4p.
3. CEHIA 3 1 0 2 76-81 2p.
4. SERBIA 3 0 0 3 67-78 0p. • Meciurile din GRUPA B au avut loc la Debrecen (Ungaria).
Sursă foto: Facebook FRH – Federaţia Română de Handbal / Kolektiff Images
Luni, 6 ianuarie, s-a încheiat turul Ligii Florilor. Cea de-a doua parte a campionatului va începe săptămâna viitoare, primele meciuri...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe