Aşa cum se cunoaşte, printre jucătoarele convocate de selecţionerul Florentin Pera pentru turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin se află şi două componente ale echipei SCM Rm. Vâlcea. Este vorba de portăriţa Daciana Hosu şi de interul dreapta Alicia Gogîrlă, ambele fiind utilizate în primele două meciuri disputate de România la Herning, în Danemarca.
Astfel, în duelul cu Chile (câştigat de naţionala noastră cu 44-19), Alicia Gogîrlă a jucat timp de 21,31 de minute, perioadă în care a marcat de trei ori, iar Daciana Hosu s-a aflat în poartă în repriza secundă, când a adunat 28,26 de minute şi a terminat cu un procentaj de 23,52 %, după ce a blocat 4 dintre cele 17 şuturi ale sud-americancelor.
Ulterior, în partida cu Serbia (încheiată cu 37-28 pentru România), Alicia Gogîrlă a stat doar 6,41 de minute pe teren, dar tot a reuşit să înscrie două goluri. Altfel, şi de această dată, Daciana Hosu a apărut între buturi după pauză, timp de doar 20,03 minute, dar cu un procentaj mai bun decât în duelul anteriori: 28,57 % (patru mingi blocate, din 14 şuturi).
„Mezina echipei tricolore, Alicia, Gogîrlă, a marcat primele 3 goluri la Campionatul Mondial. Felicitări, Alicia! Viitorul e al tău! De asemenea, goal-keeper-ul Daciana Hosu a apărat poarta naţionalei în repriza secundă a duelului cu Chile”, au transmis oficialii de la SCM Rm. Vâlcea, pe pagina de Facebook a clubului din Sala Traian, după meciul cu reprezentativa din America de Sud.
Iryna Glibko a fost una dintre cele mai importante jucătoare ale Vâlcii în ultimii ani, iar prin golurile pe care...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe