Dintre handbalistele de la SCM Rm. Vâlcea care au participat la Euro 2024, franţuzoaica Alicia Toublanc este cea care a ajuns cel mai departe în cadrul competiţiei. Iar asta pentru că naţionala „cocoşului galic” a ajuns în „careul de aşi” la turneul final desfăşurat între 28 noiembrie şi 15 decembrie, în Austria, Elveţia şi Ungaria. Sportiva din Sala Traian nu a evoluat însă în toate cele nouă meciuri disputate de Franţa, ea lipsind de pe teren în şase dintre acestea. După ce a punctat de cinci ori în succesul cu Portugalia (28-16), de luni, 2 decembrie, Alicia Toublanc a înscris 1 gol în victoria contra României (30-25), de joi, 5 decembrie, acestea fiind singurele „boabe” ale sale la Euro 2024.
Marţi, 10 decembrie, ea n-a apărut pe lista marcatoarelor în derbiul Grupei I din Main Round, Franţa – Ungaria (30-27), iar apoi n-a mai fost inclusă de selecţionerul Sebastien Gardillon pe foaia de joc în semifinala pierdută în faţa Danemarcei (22-24), de vineri, 13 decembrie, şi nici în finala mică, pentru locurile 3-4, pierdută la limită în faţa ţării gazdă, Ungaria (24-25). Alicia Toublanc şi celelalte handbaliste din Hexagon s-au întors astfel fără medalie de la Euro 2024.
SCM Rm. Vâlcea a marcat de 50 de ori la CSM Tg. Mureș, în turul 1 al Cupei României. Din...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe