Alin Lăcătușu (Recolta Laloșu): Am făcut 2-2 tras de păr cu Grădiștea!
Recolta Laloșu deschis scorul prin Bebe Tufeanu, în minutul 30, apoi, Știința Grădiștea a făcut 1-1, după ce Alin Vlăiculescu a speculat o greșeală a portarului advers, Alin Lăcătușu. „Deși am dominat în prima jumătate de oră, a fost frustrant că am luat gol pe gafa mea. Am intrat din nou în avantaj în minutul 65, prin Denis Dinucu, care a făcut 2-1… Oricum, Grădiștea e greu de bătut! Am rămas în 10 oameni, după ce fundașul stânga Dănuț Chircuș a încasat al doilea cartonaș galben. Prin urmare, adversarii au simțit, au forțat și au egalat final la 2-2. Din punctul meu de vedere, în faza care a precedat golul egalizator a fost fault asupra unui coleg al meu, dar arbitrul probabil că nu a fost foarte atent. În concluzie, am făcut 2-2 tras de păr, ca să nu luăm bătaie… Păcătuim la omogenitate. Suntem buni ca valoare, dar nu suntem încă o echipă în teren. Alecu Sanda s-a întors în familia noastră, dar nu a jucat, deoarece a fost plecat cu jobul și nu a ajuns la timp. Mai avem de muncă, până să fim o echipă. Așteptăm să expire suspendările lui Andrei Popescu, Răzvan Dinucu și Ion Dina. Mai de stat o etapă, îi vrem pe teren, deoarece au valoare să ne ajute. Nu că nu am avea valoare, dar orice jucător cu experiență e utilă„, a explicat Alin Lăcătușu.