Alin Roman și colegii săi de la Surpatele așteaptă derbiul cu Genuneni: Avem echipă bună!⚽⚽⚽
Alin Roman a precizat că echipa sa, Tineretul Surpatele, a trăit la intensitate maximă a doua repriză a meciului cu Forestierul Romani, dar, a reușit, în cele din urmă, să-și treacă încă trei puncte în clasament. “M-am temut să nu fim egalați sau chiar să pierdem. Am câștigat însă cu 2-1, prin golurile marcate de Enu. Prima repriză am controlat-o, dar în cea de-a doua nu ne-am regăsit mai deloc pe teren. Din păcate, un coleg al nostru, Ilie Vișan, a suferit o accidentare gravă. El a intrat pe teren și, la scurt timp, i-a cedat genunchiul. Probabil că va avea nevoie de operație la ligamente ca să-și revină integral. Aș dori să remarc și calitatea arbitrajului. La centru, Răzvan Mosor a fost impecabil… Ne așteaptă derbiul localității, cu Sportul Genuneni. Vrem neapărat trei puncte. Echipa arată bine, toate transferurile ne-au adus un plus de valoare. Îmi place mult atmosfera de la echipă”, a declarat Alin Roman.